Ah, ce frumos zambesti, Domnita
Iar buzele-ti de-argint de m-ar ierta ar fi si mai frumos
Pentru harjoana ceea, de ast`var` din capita
Dar poate-ti cer prea mult, eu, un biet pacatos

Nimeni de vina nu-i, doar eu sunt vinovat
Asa cum zice lumea ca ai fost amagita
Doar tu erai cea sfanta, iar eu puiul de drac
ce dupa el te-a tras iute-n ispita

Ei, dar de ce nu le-am da noi crezare
Caci dansii ne cunosc mai bine decat noi
Hai, lasa, Doamna, arunca-le-n uitare
Si pruncul, si capita si pe noi amandoi

Si ce frumos zambeai, Domnita
Ast'var' cand intamplarea mi te-a scos in drum
Si ce-as mai fi fugit, de tine si capita
De-as fi stiut cum suna suspinul de acum.

Atunci aveai nevoie de un Don Quijote
Ce-avea sa te-ocroteasca de morile de vant
Si cred ca-n sinea-ti erau numai hohote
Cand m-ai gasit pe mine din tot acest pamant

Of, nici macar "de ce" nu mi-e permis a te-ntreba
Si-atat amar de vreme un semn n-ai vrut sa-mi dai
Acum vrei sa-ti cer mana si nimic altceva
Dar cand ti-am cerut ast`vara mi-ai raspuns ca n-ai!

Si am aflat si altii, ca mine, norocosi
Ce au avut onoarea a te cunoaste, juna
Si lor le-ai suspinat amarnic, sarmani necredinciosi
Si-acuma vii la mine? Cucoana, esti nebuna?!